Zona metropolitană Arad – care se întinde de la Pecica până la Lipova și de la Sântana până la Vinga – a pierdut în ultimul deceniu mai mult de 7.000 de locuitori. În același timp zona metropolitană Oradea a crescut cu 6.000 iar zona metropolitană Timișoara cu peste 30.000. Care este motivul pentru care Aradul decade?
Homo Sapiens s-a ridicat deasupra celorlalte specii datorită unei capacități de colaborare inegalabile. Suntem practic singura specie capabilă să colaboraze atât cu alte specii cât și cu membrii unui grup străin din specia noastră. Știm să ne ajutăm unii pe alții chiar dacă nu ne cunoaștem. Cheia succesului unui individ sau al unui grup este tocmai capacitatea de conlucra cu semenii pentru rezolvarea unor probleme. Puterea economică sau militară este dată preponderent de capacitatea de colaborare în cadrul unui grup, și în mai mică măsură de capacitatea individuală a membrilor grupului. Spun astea ca să fie clar că slăbirea capacității de colaborare este cel mai eficient mod de de a reduce puterea, și prin urmare bunăstarea unui grup. În cazul de față bunăstarea unui oraș, Aradul în care trăiți.
Aradul în ultimele decenii a suportat o serie de măsuri care au dus la slăbirea coeziunii dintre cetățenii urbei. Spun măsuri și nu evenimente pentru că au fost acțiuni voite ale administrației, acțiuni desfășurate cu bună știință, sau mai bine zis cu bună prostie. Aceste măsuri au dus la slăbirea relațiilor dintre cetățeni și, ca o consecință directă, la scăderea elanului de a mai face ceva pentru sine și pentru comunitate. Administrația a reușit să facă din Arad un loc unde te poți enerva la tot pasul, unde lehamitea a devenit sentimentul preponderent când te gândești în oraș. Această rețetă garantează decăderea unei comunități. Dar hai să vedem domeniile în care conducătorii urbei au reușit să se ne amărască viața de zi cu zi:
Cel mai vizibil: Traficul
Ați mai văzut ieșire de pe autostradă pe stănga, de pe banda a doua, pe unde se depășește? Noi avem! Ați mai văzut loc unde trebuie să ieși de pe autostradă ca să rămâi pe ea? Noi avem și asta!
Cum exact ar trebui să te încadrezi pe benzile din fața Primăriei? Reușiți să definiți câte benzi de circulație are Calea Timișorii? Ați numărat în câte locuri în oraș o bandă de mers înainte devine brusc bandă de viraj la stânga? În câte locuri din oraș dacă mergeți pe prima bandă sunteți obligați să schimbați banda dacă vreți să rămâneți tot pe prima bandă? Și multe alte situații de trafic care demonstrează că cel care le-a creat habar nu avea ce face.
Undă verde? Hai mă! Parcări? Hai mă! Piste de biciclete? Să meargă pe ele cine le-a trasat!
Rezultatul? Nervi, șoferi agitați, blocaje, înjurături. Dacă peste cultura șoferului român mai plusezi cu dungi trasate aiurea pe asfalt, cu semafoare nereglate de zeci de ani, cu reguli de parcare învățate în schimburile de experiență în Tailanda, cu intersecții tâmpite la fiecare Lidl și Kaufland construit acolo unde a fost optim pentru dezvoltator dar nu și pentru cetățeni, rezultatul este un număr imens de oameni nervoși, din care haosul generat de nepriceperea autorităților scoate tot ce au mai rău.
Parcă rolul conducătorilor ar fi scoată din oameni tot ce au mai bun. Oare de zâmbesc vesticii mult mai mult decât noi?
Cel mai nociv: Lipsa de respect pentru natură
Nu demult primarul Aradului a declara foarte iritat că orașul este al oamenilor și nu a castorilor, ciorilor și nu mai știe el ce alte animale. Nici copacii nu sunt pentru Arad, prin urmare se amenajează parcuri prin tăierea sau mutilarea copacilor existenți. Da, se planează, trei noi pentru fiecare, care peste 40 de ani vor fi la fel de mari. Până atunci noi murim de cancer pulmonar la greu.
Ne lăudăm cu Pădurea Ceala care este lângă oraș. Alo! Pentru a compensa emisile de gaze produse de traficul de tranzit de pe autostrada dintre Ceala și oraș este nevoie de toată suprafața pădurii dintre Arad și Pecica! Pe bune! Practic tot efectul benefic al pădurii până la Pecica l-am anulat printr-o decizie tâmpită de a băga autostrada sub balconul oamenilor.
Am făcut regenerare urbană prin turnarea a zeci de mii de metri pătrați de asfalt pentru parcări, fără niciun copac. Pe dezvoltatorii imobiliari îi obligăm să planteze copaci în parcările lor, aceeași regulă nu se aplică și pentru administrație.
Cum e cu exemplul dat? Parcă și acesta este un rol al conducătorilor. Oare de ce au vesticii mult mai mare încredere în instituții?
*Cel mai nesimțit: Centrul Aradului (dedicat lui Luță Țidorescu)
Fiecare conducător, fiecare membru al elitei din toate timpurile se străduia ca locul în care locuiește să fie cât se poate de frumos. Florența nu este frumoasă doar pentru că a vrut familia Medici asta, ci pentru că multe generații care au locuit acolo de atunci au considerat că este important să trăiască într-un mediu frumos. Barcelona nu este frumoasă pentru că Antoni Gaudi a fost un geniu, ci Antoni Gaudi a putut deveni un geniu pentru că a locuit la Barcelona, unde pretențiile autorităților și a locuitorilor erau de acel nivel. Autorități care au contribuit în mult mai mare măsură la aspectul actual al Barcelonei decât Gaudi, oricât de spectaculoase ar fi clădirile concepute de el.
Care alt loc este mai reprezentativ pentru oraș decât centrul? Este absurd să mergi în periferia Romei ca să încerci să înțelegi măreția orașului etern. Urci pe Capitoliu și imediat îți pică fisa despre ce e vorba acolo. Ieși în fața Primăriei în Arad și la fel, imediat îți pică fisa despre ce e vorba aici. Stai cu fața la o clădire frumoasă care are geamuri deschise cu lunile pentru că nimănui nu-i pasă, în stânga ta se destramă Palatul Cenad, în spatele tău trec mașini cu un zgomot infernal pe piatra cubică pusă fără noimă în jurul unui monument strâmb și murdar. Peste piața veghează un Vasile Goldiș cu picioare scurte din bronz vopsit maro. What the fuck? Ăsta e orașul familie Mocioni? A familiei Neumann? A familiei Bohus? Al lui Goldiș și al lui Cicio Pop?
Nu, acesta este orașul celor care și-au bătut joc de moștenirea lăsată de aceștia. Celor care au permis să se pună termopane de plastic pe casa arhitectului Milan Tabacovici, a celor care au permis să se schimbe poarta de alamă a Palatului Bohus cu o ușă de plastic auriu, a celor cărora le cântă formația „Cargus” acompaniată de Filarmonica Arad printre ringhișpiluri, fum de grătare și corturi de bere. Este orașul celor care nici cea mai vagă idee despre posibilitatea modificării centrului astfel încât să corespundă cerințelor actuale ale orașului, orașul celor care vorbesc despre axe pietonale, fac masterplanuri și transformă piețe utile în deșerturi de beton. A celor care au reușit să transforme centrul Aradului într-un loc unde nesimțirea este la ea acasă, printre beemveurile parcate pe zone pietonale, prin fața caselor de pariuri și a teraselor pline de elevi în timpul orelor de școală. Un loc unde ți-e lehamite de ceea ce vezi și auzi.
Cel mai trist: Mediocritatea
Totdeauna direcția de dezvoltare a unei comunități fost decisă de elite. Dacă elitele erau de calitate, capabile să prevadă nevoile și posibilitățile comunității, se progresa. Ritmul progresului era dat de capacitatea elitelor de a implica comunitatea în schimbare. Comparați-l deci pe Ilie Bolojan și trupa din jurul lui, pe Dominik Fritz și trupa din jurul lui, cu Gheorghe Falcă sau Călin Bibarț și trupa din jurul lor și imediat aveți explicația de ce Aradul a ajuns sat cu „tranvai”.
Nu ai cum să te dezvolți dacă unica ta perspectivă de a vedea lumea este cea politică. Cei care au condus Aradul în ultimele decenii au apreciat totul DOAR din punct de vedere politic. Nu a contat probitatea profesională, nu a contat priceperea, nu a contat inteligența, a contat doar carnetul de partid. Dacă nu era galben era rău. Dacă nu era deloc era la fel de rău. Oricâte argumente profesionale valide ai fi avut, interesul politic prima, și primează și acum, în orice decizie.
Este absolut improbabil ca niște oameni care nu excelează în nimic, nu au cultura necesară, nu au studiile necesare, nu au capacitatea intelectuală necesară, să fie capabili de decizii corecte pe termen lung. Pot avea sclipiri ocazionale, deși în Arad nici asta nu s-a prea întâmplat, dar este exclus ca să fie capabil de coerentă în gândire și decizii, din moment ce ei nu înțeleg esența unui oraș. Nu, orașul nu este un sat mai mare care are și linii de tramvai.
Uitați-vă la calitatea realizărilor acestor oameni și vă puteți da seama de anvergura gândirii lor. Grandomanii, urâțenii, chici, inutilități. Se laudă că au făcut și o grămadă de oameni, mediocri precum sunt ei, se bucură și îi felicită. O vreme elita le tot spunea că nu este în regulă cum gândesc și cum fac, dar s-a rezolvat și asta. În două decenii elita aceea s-a schimbat în mod natural și a ajuns ca „noua elită” să fie fix la fel de mediocră ca ei. Vedeți printre cei care conduc urbea sau în echipa lor vreun absolvent de Harvard, Oxford sau Duke? Nu? Nasol. În Arad sunt asemenea oameni dar care nu doresc, mai bine zis nu MAI doresc, să participe la validarea mediocrității noii elite.
Cum e cu educația, cu cunoștințele temeinice, cu priceperea? Parcă și astea era o calități de conducător.
Nu mă înțelegeți greșit, nu desconsider pe nimeni care a terminat o facultate în România. Toți sunt oameni onorabili. Ceva mă face totuși să cred că oamenii care a absolvit la Harvard, Oxford sau Duke au beneficiat de un învățământ mai de calitate și prin urmare au cunoștințe mult mai temeinice despre lume decât cei care au absolvit în țară, la universități mai modeste. Deciziile luate de aceștia ar fi probabil mai întemeiate.
CSF? NCSF.
Regele e de mult gol. Aradul este condus prost de către conducători proști. Nu mă feresc de termen pentru că în Arad s-au întreprins o sumedenie de acțiuni care au avut efect urbanistic nociv, dacă nu catastrofal, acțiuni întreprinse și coordonate de oameni care nu aveau, și în continuare nu au, cunoștințe elementare despre gestionarea unui oraș. Oamenii care aduc în mod constant decizii proaste, cred că se pot numi liniștit conducători proști.
Ce aș putea face? Mai nimic. Să-i înjur? Îi doare în cot. Să le explic? Nu vor înțelege nimic. Să mă alătur și să profit? Există o vorbă a unui scriitor, ungur de-al meu, Eszterházy Péter: „Peste un anumit nivel nu mai coborâm sub un anumit nivel.”
Mulți dintre cei care au citit acest text vor spune că sunt frustrat. Păi dacă unii distrug sistematic orașul bunicilor, părinților și copiilor tăi iar tu nu poți face mai nimic, cum naiba să nu fii frustrat? Alții vor zice clasicul: „E simplu să critici, să împroști cu noroi dar să nu propui nicio soluție!”. Sute de oameni din administrație sunt aleși și plătiți pentru a găsi soluții și demonstrează de decenii o incapacitate administrativă cronică deja, și atunci eu care nu am datele de care dispun ei, nu am banii de care dispun ei, nu am cadrul legal de care dispun ei, eu să vin cu soluții? Serios? Am publicat pe Pro Urbe o serie de propuneri, inclusiv motivarea pentru ele, nici măcar una nu s-a luat în considerare la niciuna din deciziile ultimelor decenii. Nu pentru că nu ar fi propuneri corecte, nu pentru că nu ar fi sustenabile, ci pur și simplu pentru că nimic nu se face în acest oraș decât în interesul grupului care ține captiv orașul. Dacă se nimerește să fie și în interesul nostru, noroc, dar sigur nu se face ceva DOAR în interesul nostru și sigur se face orice care este ÎMPOTRIVA interesul nostru dar este în interesul lor.
Și mai e problemă, amplificată de administrație în ultimele decenii: chiar dacă mâine dimineața toată administrația Aradului ar fi schimbată cu oameni capabili, cei care cred că parcul nou din Zona 300 este o treabă bine făcută, tot locuitorii Aradului rămân. Pentru ei grătarele de acolo sunt opere de Brâncuși și nu vor fi deranjați niciodată de orga montată prost în sala Palatului Cultural. Ei vor fi mulțumiți și fără castori, și fără stejari, și fără pic de frumos în jurul lor dacă vor putea bea o bere după micii prăjiți pe noile grătare din pădurea de stâlpi cu panouri solare. Doar că acești oameni nu vor construi niciodată palate, nu vor merge la teatru și la film, nu se vor plimba pe faleză, nu vor face sport, nu vor discuta politică pe terasele restaurantelor, nu vor cumpăra cărți.
Prin urmare se vor închide teatrele, cinematografele, terenurile de sport, bibliotecile, librăriile și restaurantele. Va cădea toată tencuiala de pe palate și se vor reface pe jumătate cu polistiren ca blocul de la Podgoria. Cu asta se va desăvârși opera celor care de de douăzeci de ani numai la asta lucrează: Aradul va deveni definitiv un sat. Și asta mă enervează.
*adăugat ulterior la observația altui arădean sictirit