Cred că datele publicate de INS referitoare la numărul uriaș al celor care părăsesc definitiv țara nu surprinde pe nimeni. Toți știm asta, toți avem prieteni și rude pe afară, și nu unul. Practic putem merge în orice țară din Europa să stăm la cineva cunoscut. Toți știm și motivele pentru care pleacă acești oameni: nu sărăcia, nu lipsurile materiale, ci lipsa de perspectivă. Nimeni nu pleacă afară ca să primească, ci ca să realizeze el însuși ceva prin propria muncă. Cei care vor doar să primească fără să muncească, rămân în țară. Și cine din țara asta sunt cei care muncesc cel mai puțin și primesc o groază de bani pentru asta? Nu, nu asitații social. Administrațiile locale.

De ce vorbesc despre administrațiile locale în legătură cu emigrarea? E clar că principalul motiv pentru care oamenii pleacă în alte țări este că nu își găsesc un rost la ei acasă. Și aici prin acasă nu mă refer la România ci la acasă în sens cât se poate de propriu: la casa lor, la comunitatea lor locală, la satul sau orașul lor. Omul nu pleacă de acasă de bine ce-i e. Pleacă pentru că la el în sat e nașpa. Nu are școală pentru copii, nu are medic, nu are poștă, nu are poliție, nu are practic niciun serviciu oferit de stat. În cel mai bun caz pleacă la oraș, care e oricum o altă țară, o altă Românie, dar dacă tot pleacă în altă țară, pleacă direct în Spania la vărul Petrică, Ionel, Mitru, că are de unde alege.

De ce este nașpa la el în sat, la el în oraș? Pentru că Ponta, Năstase, Ciucă sau Ciolacu? Nu. E nașpa în primul rând pentru că are primar o marionetă sau un șmenar, niște consilieri soldați de partid, o trupă care în majoritatea cazurilor e pe poziții de multe mandate și care nu a făcut și nu va face vreodată ceva util pentru comunitatea respectivă. La Ciugud se poate, la Rimetea se poate, în alte zeci de comune se poate, în alte vreo 2800 nu se poate. La Oradea se poate, la Arad nu se poate. Populația municipiului vecin crește, populația Aradului scade. Ce nu e clar? Există o legătură directă între scăderea populației și prostia administației locale.

Cred că prima măsură de stopare a declinului demografic – și implicit a declinului social și economic ce rezultă din acesta – este o reformă profundă a administrației locale, o reorganizare teritorială și o schimbare radicală a modului de funcționare a administrației rezultate. Doar după acest pas are sens să ne ocopăm de școli, spitale, drumuri, pentru că administrațiile locale actuale oricum nu știu să se ocupe de școli, spitale, drumuri. Ele știu doar să încaseze salariile, bonurile de masă și de vacanță, să ia șpăgi, iar dacă reușesc printr-o minune să obțină fonduri pentru diferite proiecte, fac proiecte inutile pentru comunitate, dar utile pentru băieții deștepți ai partidului. Un articol bun despre cum ar trebui să fie administrațiile locale și cât de departe sunt de acestă situație puteți citi pe expertforum.ro.

Guvernele și parlamentele post-decembriste au fost foarte proaste și au asigurat un cadru legislativ de mare căcat. Dar motivele directe pentru care oamenii au plecat din țară au fost furnizate de administrațiile locale, care în majoritatea lor au fost mai proaste decât guvernele de la București și au rămas pe poziții chiar și decenii la rând. România a pierdut mult prin emigrarea masivă a populției active, dar ar câștiga enorm prin simpla exilare a întregii administrații locale pe o insulă din caraibe. Ar trebui să plece administrația locală cu totul din țară. Să bea mojito tot retul vieții lor. Am avea o șansă reală de a trăi mai bine fără ei. Am putea pune în locul lor niște calculatoare și cactuși. Calculatoarele lucrează oricât iar cactușii nu fură.