Puțină teorie. Nu a existat în istorie orânduire în care societatea să nu fi fost împărțită în conducători și conduși. În mod sigur și triburile primitive aveau conducători și foarte probabil aceștia aveau și privilegii. Noi în liberalism tindem să credem că puterea reală are doar votantul și cumpărătorul, toți ceilalți, fie ei aleși, fie îmbogățiți, sunt doar rezultatul urnei și al supermarketului. Din punct de vedere strict teoretic, chiar așa este, dar realitatea ne spune că, cel puțin în cazul votantului și alesului, nu este vorba despre într-o simplă relație de cauză-efect. În viața reală, soarta votantului este mult mai tare influențat de către cel care vrea să fie votat decât invers. Practic, la nivel de individ, cel ales are mai mare putere asupra alegătorului decât poate cel din urmă compensa printr-o ștampilă într-o cabină de votare.
Liberalismul și democrația nu sunt noțiuni nicidecum sinonime. Liberalism, cel puțin economic, a existat și în Imperiul Austro-Ungar, și în al Treilea Reich, și în dictaturile militare din Chile sau Coreea de Sud. Nu este necesar ca valorile liberale să genereze o democrație dar în mod sigur vor genera bani, și în aceeași măsură vor genera și relații de dependență de acești bani. Dacă cineva reușește să concentreze aceste relații de dependență în mâinile proprii, acel om va fi la putere.
În democrație, există și un al doilea mecanism de a ajunge la putere: votul. Cel puțin la nivel teoretic, oricine poate fi votat, prin urmare oricine poate ajunge într-o poziție de unde poate influența viața altora. Uneori chiar se întâmplă ca o persoană neînsemnată să fie investită cu putere prin vot. Rareori o asemenea persoană este capabilă să se ridice la nivelul necesar, în majoritatea cazurilor eșuează lamentabil. Mai rar, înțelege unde ajuns și profită la maxim de poziție pentru a-și consolida, prin orice mijloc, puterea obținută. Aproape niciodată nu își folosește puterea conform așteptărilor. Fie ajunge să fie batjocorit, fie ca să i se lingă clanța, dar oricum nu va ajunge om respectat.
Vă spun toate astea pentru a înțelege de ce s-a blocat DN7 vineri seara la ieșire din Arad. Paranghelia faraonică prin care s-a sărbătorit înălțarea la Parlamentul European al lui Gheorghe Falcă este o demonstrație a lipsei de respect. Că Gheorghe Falcă nu-i respectă de mult pe cei care l-au votat, se vedea clar prin lungimea coloanei de mașini blocate în trafic. Li se rupea lui că oamenii nu pot ajunge acasă, cum i s-a rupt lui și de soarta Aradului aflat într-un evident declin. Singurul țel al lui Gheorghe Falcă a fost consolidarea puterii sale, accederea în funcții din ce în ce mai înalte, influențarea a unui număr cât mai mare de oameni. Culmea e că i-a ieșit. Un singur lucru nu i-a ieșit și acest lucru a fost evident vineri seara. Nu a ajuns respectabil.
Miile de oameni care au făcut pelerinajul la Vladimirescu pentru a-și lua rămas bun de la conducătorul Aradului au certificat prin prezență lipsa de respectabilitate al fostului edil. Dacă un om respectat dă o petrecere, la petrecere sunt invitați oameni pe care și acesta la rândul lui îi respectă. E evident, nu? Dacă vă invitați prietenii la ziua voastră, o faceți din respect față de ei, nicidecum pentru a asculta osanale din partea lor. Dacă un dictator dă o petrecere, acolo sunt invitați toți supușii de seamă și un număr imens de figuranți pentru a întări imaginea conducătorului. Așa s-a întâmplat în toate dictaturile, inclusiv în cea pe care cei de vârsta mea au mai prins-o. Oamenii nu merg din respect la un asemenea eveniment. Respectul este sentiment care presupune reciprocitate. Asemenea paranghelii se organizează doar de către oameni care care în mod clar nu îi respectă pe cei care îi invită, prin urmare nu au cum să fie respectați la rândul lor de către aceștia. La manifestațiile ca cea de la Vladimirescu rolul invitaților nu este de a li se arăta respect din partea gazdei. Rolul invitaților este de fi prezenți, de a fi la număr, eventual de a preaslăvi gazda. Gheorghe Falcă și-a demonstrat puterea, nicidecum faptul că este un om respectabil.
Prin plecarea lui, Falcă a generat și un vid de putere, vid care prin ungerea ca primar al lui Călin Bibarț nu a fost umplut. Vidul se va umple atunci când Bibarț va organiza prima sa zi de naștere cu sute de invitați. Până atunci puterea este a nimănui. Momentan în Arad așa funcționează lucrurile. Din păcate Aradul nu este o excepție pe harta domeniilor baronilor din România. Aradul, la fel ca multe alte orașe sau județe din țară, nu a fost, și în continuare nu este condus. Este stăpânit. Singura schimbare la noi este că stăpânul a plecat la vreo 1600 „chilometri” de casă, la „Brucsles”.