Orașul meu natal a fost un oraș relativ liniștit. Nu se putea numi conflictual sub nici o formă. Cel mai mare scandal se isca atunci când venea Poli să joace cu UTA. Acesta era conflictul maxim. Pe vremea comunistă acest scandal era menit să funcționeze ca supapă de refulare pentru nervii adunați în viața cotidiană sub dictatură. Puterea comunistă știa foarte bine cum să manipuleze masele. Genera o sumedenie de conflicte mărunte cotidiene: statul la coadă la orice, lipsurile de toate felurile, discursuri cretine. Toate acestea te făcea să înjuri la tot pasul. Apoi venea refularea pe stadion. Erau două variante: cu ură, sau cu iubire. Fie amintind de mama fiecărui jucător îmbrăcat altfel decât în alb-roșu, fie cântând împreună cu un Porc.
Politicul de azi nu lucrează mult diferit. Și el generează un mediu plin de conflicte cotidiene, pe care tot el promite să le rezolve. Dacă rămânem la metoda „stadionul”, vedeți cu ochii voștri cum administrația arădeană a generat un conflict prin ba implicarea, ba neimplicarea, în soarta UTA, apoi prin demolarea stadionului vechi și acum tot ea rezolvă problema prin construirea unui stadion nou. Evident nici construcția noului stadion nu se poate face fără conflicte. Apoi să vedeți conflicte la primul meci, când oamenii nu vor avea locuri de parcare! Căci parcări nu sunt. Deci avem o problemă generatoare de conflicte care așteaptă un erou salvator.
Conflictul este necesar. El este apa din bolul în care trăiesc politicienii noștri locali. Este mediul lor de trai. Ei sunt ca niște pești Betta.
Problema mea este că nu pot trăi în acest mediu. Mă înec. Conflictele mie îmi stau în gât și nu mă lasă să respir. Am 50 de ani, nu vreau să mă lupt cu nimeni. Aș vrea să îmi văd de ale mele în liniște, dar nu pot. Acești Betta locali mi-au creat un mediu care este tot mai greu suportabil.
Dimineața trebuie să duci copii la școală. Trebuie să-i duci, pentru că transport în comun nu există în zona B a municipiului. Te enervezi pentru că semafoarele merg aiurea, polițiștii și mai aiurea. Marcajele rutiere trasate haotic desăvârșesc nebunia. Trebuie să fie așa? Nu. Există metode de a îmbunătăți situația fără să apelezi la specialiști NASA? Există. Se face? Nu. De ce? Pentru că este nevoie de conflicte.
Conflictele în trafic sunt cele mai simple de generat. O dungă trasată aiurea, care te obligă să schimbi banda ca să rămâi pe aceeași bandă de mers, este o sursă infinită de conflicte. Plin orașul de asemenea situații. Acum s-a mai făcut una în fața mallului Atrium. Practic intrarea la niciun centru comercial, poate cu excepția Kaufland pe Banul Mărăcine, nu este făcută cu cap. Toate generează conflicte în trafic. Din prostie? Din nepricepere? Sau pentru că așa trebuie. Așa la un moment dat se poate veni cu un megaproiect de regenerare a traficului și cei care au făcut debandada se pot încununa cu lauri pentru rezolvarea unei probleme ce n-ar fi existat dacă nu o generau ei.
Un alt exemplu recent: la baza noului viaduct de pe centură nu există bandă de accelerare pentru cei care vor să intre pe centură. Ieșirea și intrarea de pe Arad-Curtici a fost rezolvată execrabil. Se putea mai bine? Se putea. Era loc? Era. Se va face în viitor? În mod sigur, pentru că este un loc periculos și se vor întâmpla nasolii. Dar dacă nu generezi o problemă, nici nu ai ce rezolva. Nu poți fi erou.
Oare cum era dacă Palatul Cultural se reabilita fără ca Filarmonica, ca instituție, să fie făcută praf în prealabil? Pentru Arad era fantastic, pentru conducerea Aradului era un semieșec. Mai țineți minte cum s-au scos scaunele din sală pentru balul lui pește și apoi au dispărut nici azi nu se știe unde? Apoi scandalurile cu Alin Văcean. Procese. Sindicat. Orchestra s-a înjumătățit. Dirijorul mai bine s-a pensionat. Scandal peste scandal. Apoi au venit salvatorii. Aceeași care au făcut și dezastrul, au refăcut sala și acum se laudă cu ea.
Sau să vă povestesc despre ștrand? Începând cu Ovidiu Marian? N-are rost, nu? Știm cu toții. Vorba lui Vonnegut: „așa merg lucrurile”.
În Arad nu se îmbunătățește ceva. Se face prima dată praf, după care se salvează. Îmbunătățirea continuă nu generează scandal, nu aduce pe nimeni în față. O muncă bine făcută de la început nu aduce notorietate. Nu poți fi erou dacă totul merge normal. Dar oare chiar trebuie un Superman la primărie? Nu se poate cu un reparator de biciclete? Fără scandal.