Cu ceva vreme în urmă am avut o discuție lungă cu Zsolt Török despre ce suntem noi, unguri sau români? Tema în sine pare a fi un paradox, din moment ce pe mine mă cheamă Szőke iar pe el Török, iar discuția s-a purtat în limba maghiară, amândoi vorbind mai bine și mai ușor limba maternă, decât limba română. E suficient de clar că suntem unguri, nu? Păi nu. Amândoi am ajuns la concluzia că nu este foarte clar.
Între noi doi era clar că suntem unguri, dar la fel de clar era că pentru românii din jurul nostru nu mai este chiar așa evidentă treaba. Și la fel clar ne-a fost că noi nu putem ignora acest fapt. Nu putem să nu ținem cont se societatea în care trăim și că este de datoria noastră să explicăm cine suntem, de fiecare dată când cineva are neclarități. Nu pentru toți este clar că în Arad limba maternă de fapt nu contează. Zsolt a explicat asta de fiecare dată și public, a dus cu el steagul României pe toate vârfurile pe care le-a escaladat, își publica părerile în limba română, că poate înțelege lumea că Zsolt Török este la fel de valoros cetățean român ca un Ioan Popescu. Din câte vedeți și eu scriu acest articol în limba română pe o pagina de pe un domeniu .ro. Dar lumea nu înțelege. Și nici Zsolt, nici eu nu înțelegeam cum de nu înțelege.
Zsolt a fost mai tânăr ca mine cu cinci ani. Practic suntem aceeași generație. Am copilărit în același oraș, și deși nu ne-am cunoscut din copilărie, aveam o grămadă de amintiri comune din acea perioadă. I-am spus în acea discuție de ce nu pricepem noi cum de societatea actuală din jurul nostru nu știe unde să ne pună. I-am dat un exemplu, pe care vi-l dau și vouă acum.
Eu am crescut la bloc. Blocul a fost construi în 1967, eu m-am născut acolo în 1968. Pe scară locuiau numai tineri de vârsta părinților mei. Numele lor era așa (numele a două familii nu mi le amintesc):
Parter: Tomuța – ? – Lango – Hegedűs
Etajul I: Roșca – Retezar – Tolan – Schmidt
Etajul II: Szőke – Iovănaș – Tausch (mai târziu Diamant) – Trunco
Etajul III: Cicirean – Tulbure – Rus – Maurer
Etajul IV: Orvos – Ciobotă – ? – Koreck
Cu negru sunt românii, cu verde sunt ungurii, cu roșu nemții, cu albastru minunatul domn Gheorghe Diamant care era evreu. Familiile mixte sunt bicolore. În blocurile vecine era la fel. În curte se jucau copiii lui Matea, a lui Liber, Retezar, Brandt, Petrovici sau Kiss. Toată lumea știa că dacă te cheamă Liubomir ești sârb, dacă te cheamă Hagen ești neamț și dacă te cheamă Dorina sau Delia ești româncă. Și nu interesa pe nimeni acest aspect. Era o perfectă normalitate să îl tragi de mânecă pe Ralph și să îl trimiți la masă atunci când tac-su striga a cincea oară de pe balcon „Ralphi, komm zum Abendessen!”. Nu te făceai că nu înțelegi ce strigă Schmidt.
Azi nu mai e așa. Aradul anilor 70 nu mai există, dar noi așa am crescut, pentru noi asta era normalitatea. Ajunși maturi, tot asta ni se pare normalitatea. Știu că situația s-a schimbat dar noi nu. Și din acest motiv încerc și eu, peste tot unde am posibilitatea, să explic că faptul că mă cheamă Szőke nu mă face cu nimic mai puțin arădean, că sunt perfect egal ca valoare cu un Iorga, Berar sau Miron. Și încerc să-i explic unui Ionescu mai tânăr, că lui Iorga din generația mea, ce spun eu aici i se pare la fel de normal ca și mie. Și nici el nu înțelege cum ajung asemenea comentarii sub articolul de mai jos.