Sunt cetățean român. Pe măsură ce trec anii simt că acest statut mă face din ce în ce mai ne-european. Nu sunt ne-european pentru că așa vreau eu, pentru că valorile europene mi se par nașpa sau pentru că la Bruxelles stă Satana și nu vreau să fiu guvernat de răul absolut. Ba dimpotrivă, cred cu tărie, cam la fel de tare cum cred două treimi din concetățenii mei că vaccinul îi transformă în iguane, că ceea ce am realizat noi pe aici de la Aristotel încoace este o mare chestie. Atât de mare chestie încât ceilalți se îmbulzesc să ne vadă orașele și muzeele, să ne asculte muzica, sau să lucreze în fabricile noastre. Doar că eu nu sunt cetățeanul acelei Europe. Sunt cetățean român și asta mă exclude tot mai mult din rândul cetățenilor europeni.
Aș vrea să vă reamintesc ce înseamnă să fii cetățean al unei țări: „persoană aparținând unui stat, care se bucură de drepturi civile și politice și care are anumite obligații față de acel stat”. Din DEX citire.
Ia spuneți-mi voi, când va-ți umplut ultima dată de bucurie amintindu-vă că aparțineți statului român? Pe bune, când ați simțit ultima dată sentimentul de confort și liniște generat de grija statului? Niciodată? Nici voi? Oare de ce?
Încerc să vă explic prin două exemple recente de ce nu ne „bucurăm” noi de statutul nostru de cetățean al României.
Cum să te bucuri de ceva ce nu există?
Am pus caiacul pe mașină și am mers 60 km pe drumuri județene și comunale până la lacul Tauț. Un lac artificial aflat în spatele unui baraj construit în perioada comunistă. O amenajare hidrotehnică făcută de stat, pe domeniul statului. Când să coborâm barca de pe mașină, vine un om gesticulând să ne oprim. Cu mult respect ne explică că nu are sens să dăm jos barca pentru că nu avem voie să o punem pe apă. Un caiac de agrement. Nu motor, nu poluare, nu zgomot, nu braconaj. Nu e voie pentru că lacul e privat și patronul nu permite plimbarea cu barca pe apă -zicea omul. Cum adică privat? Un lac de acumulare cum naiba a ajuns să fie privat? Uite așa: administratorul firmei care a închiriat lacul pe 10 ani oferind preț mai mic Apelor Române decât a oferit Primăria Tauț, este la închisoare pentru deturnare de fonduri europene. Dar lacul este acum al lui și eu nu pot să mă plimb cu barca pe el. Repet: o amenajare hidrotehnică realizată de statul al cărui cetățean sunt.
Am condus 120 km degeaba. Nu m-am bucurat deloc. Cum m-aș putea bucura de ceva ce nu există? Un stat care se debarasează de toate funcțiile sale, de toate proprietățile sale, de fapt de toate elementele care definesc un stat, încetează să mai fie un stat. Cum la Tauț statul a încetat să existe, la fel a încetat peste tot în ultimii 30 de ani. Prin urmare m-aș putea bucura de el doar virtual sau dacă trag ceva și coboară peste mine ceața roz. Statul român este o ficțiune. Există doar în imaginația unora. Șmecherii care l-au înlocuit sunt în schimb foarte reali. Și foarte proști.
Aici și mai încolo
Am aplicat pentru programul Casa verde – fotovoltaice. N-am avut noroc să fiu printre primii cărora li s-au montat panouri. Că la noi e după noroc, nu după o regulă.
Nu intru în detalii de ce programul este un fiasco, cert este că firmele care ar trebui să execute lucrările nu au niciun motiv rațional să finanțeze din buzunar un program al statului. Am tras din umeri și am zis să fac lucrarea din buzunarul propriu, că la prețurile la energie care se arată, s-ar putea să fie rentabilă și așa. Și cum am terminat o facultate unde am făcut multe semestre de matematică, m-am încumetat să fac un calcul de recuperare a investiției (la 25 de ani de la terminarea facultății cam cu atât am rămas din cele multe semestre).
Mi-a ieșit că în 7-8 ani investiția se recuperează. Panourile merg 15-20 de ani, deci e pe plus. Doar că fix aceeași investiție făcută la 20 km de Arad, de exemplu la Bătania se recuperează în 4 ani. De ce? Nu, nu din motivul la care vă gândiți imediat, adică prețul mai mare plătit pentru curentul produs de mine. Motivul este o reglementare de la noi. La ei, și în tot restul Europei, decontarea se face la nivel anual. La noi se face lunar, la fiecare factură. Adică iarna, când nu produc mai nimic, cumpăr curent la 78 de bani, iar vara supraproducția o vând la 19 bani. Dacă ar fi ca în Europa, supraproducția de vară s-a compensa cu consumul de iarnă și aș plăti doar diferența. Dar România nu este Europa. Reglementările nu mă sprijină pe mine, un nimeni, ci îi sprijină pe furnizorii de utilități. Ei nu sunt nimeni. Ei cotizează la stat. La acel stat pentru care eu nu exist.
Cetățeanul nimănui
Exemple care să demonstreze că eu, cetățean amărât al României, nu prezint nicio importanță, sunt oricâte. Dar cum de nu există și contraexemple? Motivul este simplu. Dacă contabilizezi toate oportunitățile oferite de un stat aflat la vest de Nădlac, îți dai seama că în spațiul carpato-danubiano-pontic de fapt nu există un stat. Organizația ce se pretinde a fi statul român, nu este altceva decât o sumă de indivizi care își satisfac interesele personale. DEX spună că statul ar trebui să fie o „instituție suprastructurală, instrument principal de organizare politică și administrativă prin intermediul căruia se exercită funcționalitatea sistemului social și sunt reglementate relațiile dintre oameni”. Politica se vede, administrația nu, sistemul social este atât de funcțional încât au fugit milioane de cetățeni pe alte meleaguri iar de relațiile dintre oameni chiar că nimeni, dar nimeni nu se interesează. În realitate statul meu nu mă ajută cu mai nimic. Îmi dă școli, dar proaste cu profesori care doar la meditații private îi învață pe copiii în mod real. Îmi dă sistem sanitar dar dacă am ceva medicul mă consultă în clinici private. Administrația nu administrează ci pune borduri și plantează panseluțe, poliția face trafic de țigări, garda de mediu își face selfie în mijlocul depozitului ilegal de moloz năpădit de ambrozie, Apele Române pasează resursele naturale ale țării unor pușcăriași. Nu cred că cetățenilor europeni li se întâmplă toate astea. Prin urmare nu sunt cetățean european. Dacă mă gândesc bine, nu că nu sunt cetățean european, chiar nu sunt cetățean deloc, că doar nu pot fi cetățean al unui stat care nici măcar nu există. Sau totuși?